Simțind că rrebuie să nască, o tânără din Bârlad s-a dus la spital, în timpul nopții de luni spre marți, însă medicii și-au declinat competența, dată fiind complexitatea cazului, către Maternitatea „Elena Doamna” din Iași.
„Pacienta are peste 160 kg, la o înălțime de 1,50 m. Medicul de gardă a prezentat cazul colegilor de la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași, unde erau transferate, de regulă, cazurile de risc ce ne depășesc competențele. Transferul a fost refuzat, invocându-se faptul că maternitatea nu are o masă care să susțină greutatea unei paciente obeze. Acest lucru este fals. Mesele de acest gen pot susține o persoană de până la 250 kg”, a declarat pentru Mediafax Adrian Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al spitalului bârlădean.
Medicul de la Bârlad ar fi încercat transferul și la Spitalul Județean Vaslui, și la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, precum și la spitalul din Galați. Tot degeaba. În cele din urmă, femeia a ajuns după câteva ore la București, la Spitalul Pantelimon, adusă cu o ambulanță.
„Din ce știu, medicul a cerut transportul la București cu ajutorul unui elicopter SMURD, dar, de asemenea, ar fi fost refuzat. Aici nu cunosc motivele. Știu, însă, că gravida a ajuns la Spitalul Pantelimon”, a mai spus Adrian Gheorghiu.
Șeful UPU-SMURD Iași, prof.univ.dr. Diana Cimpoșu confirmă că a fost primit un apel pentru elicopterul SMURD, dar aeronava era la un alt caz.
„Am primit apelul și celor de acolo (de la Bârlad – n.r.) li s-a transmis că elicopterul se afla la un caz de infarct miocardic. Nu au insistat și au decis transportul cu o ambulanță de la Vaslui, din ce am înțeles. Când a revenit elicopterul era deja seară”, a explicat Cimpoeșu.
Astfel, gravida a fost transportată la Spitalul Pantelimon, din București, cu o autospecială a Serviciului de Ambulanță Vaslui, însoțită de medic, care a făcut un popas la Spitalul din Buzău, pentru ca pacienta să primească tratament, deoarece putea oricând să intre în travaliu.
Ajunsă la Spitalul Pantelimon, femeia a fost supusă unei cezariene și a născut un copil care cântărește 3,9 kilograme. Atât ea, cât și bebelușul, sunt în stare bună, potrivit cadrelor medicale.